Ministrul Sârbu se afla în bolidul ucigaş

Fratele meu, Bercuci George Cristian, a fost implicat într-un accident rutier ce i-a fost fatal. Deocamdată, pentru mine cuvintele sunt insuficiente şi inutile. În rândurile de mai jos e scrisă pe scurt povestea unui final...cel al lui Cristi.

"Ministrul Sârbu se afla în bolidul ucigaş"
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Apr 2009 Mircea Toma, Silviu Apostol

"UPDATE: Ministrul Ilie Sârbu nu neagă că se afla în maşina ucigaşă

Aşa cum puteţi citi mai jos, maşina de serviciu ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, a fost implicată într-un accident grav, care a avut loc în timp ce ministrul se deplasa la o şedinţă de Guvern la Palatul Victoria. În urma accidentului, maşina ministrului, condusă de un sepepist, a avariat în proporţie de 50% o altă maşină şi a ucis un om. Aflat în maşina condusă de sepepist, Ilie Sârbu a negat în primă fază, prin purtătoarea de cuvînt, că s-ar fi aflat în autoturism. Astăzi, prin intermediul unei scrisori care ne-a fost adresată, Sârbu nu mai neagă că ar fi fost în maşină.

Iată răspunsul ministrului (de altfel, scrisoarea ministrului poate fi vizualizată mai jos): "Referitor la solicitarea dumnavoastră de a vi se furniza anumite aspecte referitoare la accidentul auto survenit în data de 17.03.2009, precizez că ele nu fac obiectul Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, pe care o invocaţi, ci se încadrează în sfera informaţiilor cu caracter privat. Consider că atribuţiile şi obligativitatea, în ceea ce priveşte anchetarea acestui caz, dar şi stadiul în care se află, revin autorităţilor de drept, acestea fiind cele mai în măsură să vă furnizeze toate informaţiile necesare dumneavoastră."Limuzina de serviciu a ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, a omorît un om în apropiere de Guvern. Autorul omorului din culpă: şoferul limuzinei, un sepepist care gonea cu aproape 100 km/h în oraş. Autorul moral şi martorul omorului: ministrul Sârbu, care se grăbea să ajungă la o întîlnire la Guvern.

Deşi martori oculari ai accidentului au identificat un pasager în maşina ministrului, Sârbu nu apare în ancheta Poliţiei. Deşi avea actele de identitate în propria maşină, victima a fost trimisă la morgă ca neidentificată. Totul indică o muşamalizare ca la carte a unui caz de omor. În care, din martor, ministrul Sârbu poate ajunge complice.

Accidentul
Marţi, 17 martie, seara, la ora 19,45. Condiţiile meteorologice sînt nefavorabile pentru şoferi. Bulevardul Iancu de Hunedoara – cel care începe din Piaţa Victoriei şi continuă cu bulevardul Ştefan cel Mare – este foarte aglomerat; pe ambele sensuri se circulă încet, în coloană. În apropierea intersecţiei bulevardului cu strada Căderea Bastiliei, un automobil BMW care se îndrepta spre Calea Dorobanţi a ieşit din coloană pe linia de tramvai şi, fie pentru că a derapat, fie pentru că a încercat să vireze pentru a intra pe sensul opus, a fost surprins de un Audi A8 care venea lansat din direcţia opusă (deci gonea spre Guvern); BMW-ul a fost lovit din lateral dreapta, stîlpul dintre portiere fiind înfundat pînă la scaunul şoferului. Şoferul BMW-ului a decedat în urma loviturii. Cealaltă maşină, condusă de un subofiţer SPP, nu are decît aripa din faţă dreapta lovită, şoferul şi eventualul pasager nefiind răniţi. În apropierea accidentului opreşte o maşină SMURD care cheamă în ajutor o maşină de descarcerare; victima este transportată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde, după tentative de resuscitare fără succes, i se consemnează decesul prin stop cardiorespirator la ora 21. După SMURD, la locul accidentului au mai sosit, în ordine, Poliţia Comunitară, Pompierii şi Poliţia Rutieră.

Dispariţia 1

Logodnica tînărului care conducea BMW-ul a fost de serviciu peste noapte; s-a panicat căutîndu-l la telefon – tînărul avea două telefoane, nici unul deschis în acea noapte; dimineaţă, după ce a ajuns acasă, a început să-l caute. La garajul la care îşi ţinea şi meşterea maşina, un amic al logodnicului i-a povestit despre accident. S-a dus direct la Urgenţă – spitalul cel mai apropiat de bdul Iancu de Hunedoara. A întrebat la recepţie despre o victimă a unui accident din seara precedentă; i s-a spus – atenţie! – că a fost adus un tînăr neidentificat care a fost, între timp, transportat la Institutul Medico-Legal (IML). La IML, cînd s-a interesat, persoana cu care a discutat a părut să ştie cîte ceva – „A, băiatul de la Buzău!“ (victima era, într-adevăr, din Buzău); dar ulterior i s-a spus că este vorba despre o victimă neidentificată. Mai mult, nu numai că nu i s-a permis să încerce să o identifice, dar i s-a cerut ei să prezinte date de identificare ale mortului. Abia joi, la 48 de ore de la accident, a avut posibilitatea să vadă cadavrul. Scurt, cîteva secunde. La încheietura mîinii era legat un bileţel: „neidentificat“. Timp de două zile, un tînăr decedat a rămas fără identitate, identitate recuperată numai în urma insistenţei celor care i-au fost apropiaţi. Precizăm că în maşina distrusă existau în momentul accidentului actele de identitate ale decedatului. Mai mult chiar, miliţienii de la Rutieră au aflat din noaptea accidentului cine e victima, de la fostul proprietar al autovehiculului.

Dispariţia 2

Identitatea şoferului decedat nu a fost singura care a dispărut în acest accident. Mai există o fantomă care bîntuie evenimentul de marţi de la ora 19,45. Înainte de a deveni fantomă, personajul a fost cunoscut sub identitatea lui Ilie Sârbu. Pe 25 martie, la mai mult de o săptămînă de la accident, un tabloid (Click) a publicat ştirea despre prezenţa ministrului Agriculturii în maşina Audi, proprietate a ministerului. Prezenţa unui pasager – „un domn în costum, grizonant“ – în maşină este menţionată şi de un martor al evenimentului. Martorul povesteşte că, imediat după accident, şoferul Audi-ului a ieşit din maşină şi a dat un telefon; după cîteva minute, un alt Audi a apărut la locul accidentului; în maşina nou-venită a urcat pasagerul grizonant, care a fost identificat de ziarişti ca fiind Ilie Sârbu. Şi dus a fost, de parcă nici n-ar fi trecut vreodată pe-acolo. Jurnaliştii tabloidului amintit scriu că ministrul a fost dus la acelaşi Spital de Urgenţă, pentru a se asigura că accidentul nu a avut vreun efect asupra operaţiei (de colecist) la care fusese supus cu o săptămînă mai devreme.

Operaţiunea "Ştergeţi urmele"

În opinia noastră, ascunderea identităţii victimei accidentului are legătură cu ascunderea identităţii martorului. Victima înseamnă rude, aparţinători care încearcă să afle adevărul despre accident. Or, să ţii la distanţă (fie şi cîteva zile) aparţinătorii poate să permită „fantomei“ să-şi şteargă urmele sau, cel puţin, să atenueze rolul pe care l-ar fi putut avea în accident. Pentru noi, semnalul cel mai grav a fost prelungirea statutului de „neidentificat“ al victimei. Caracterul intenţionat al ascunderii identităţii acesteia este, pentru noi, limpede: aparţinătorii au ridicat epava maşinii din custodia Poliţiei. În maşină, ei au găsit borseta cu toate actele de identitate ale decedatului şi, mai mult, tot în borsetă au găsit cheia de contact a BMW-ului! Or, cînd eşti lovit mortal de o maşină, nu credem că mai ai timp să scoţi cheia din contact şi să ţi-o pui, grijuliu, în borsetă. Operaţiunea asta s-a petrecut la Poliţie, Poliţia care nu a comunicat nimănui – nici aparţinătorilor, nici spitalului, nici IML-ului – identitatea decedatului. Asta deşi identificarea celor implicaţi în accidente este, conform purtătorului de cuvînt al Poliţiei, un punct obligatoriu în procedurile pe care agenţii de circulaţie trebuie să le îndeplinească.

De dispariţia ministrului din istoria accidentului s-au ocupat alţii

Purtătorul de cuvînt al Ministerului Agriculturii i-a transmis lui Ilie Sârbu întrebarea noastră cu privire la prezenţa domniei sale la locul accidentului. Răspunsul – refuzat a fi comunicat direct de către înaltul demnitar – a fost: "Nu mă interesează subiectul, n-am fost acolo, n-am ce să comentez". Purtătorul de cuvînt a adăugat că ministrul a participat, în seara accidentului, la o întîlnire a miniştrilor PSD şi PD-L la Guvern. Asta nu-i decît o minciună prin omisiune: este foarte probabil că ministrul se îndrepta spre Guvern – acesta era sensul deplasării maşinii –, unde, la 15 minute de la ora accidentului, urma să înceapă respectiva întîlnire. Un răspuns care intră în galeria răspunsurilor pe care le-a oferit ministrul Ludovic Orban cînd a încercat să şteargă urmele accidentului al cărui autor a fost sau, dacă vă mai amintiţi, pe care însuşi Ilie Sârbu le-a furnizat în urma accidentului de vînătoare din care numai efectele accidentului n-au să mai poată fi vreodată şterse.

SPP nu neagă că Sârbu era în maşină

Bogdan Onea, purtătorul de cuvînt al SPP, ne-a dat o declaraţie halucinantă. Şi anume: că accidentul nu este problema instituţiei pe care o reprezintă, pentru că şoferul ministrului Agriculturii nu se afla în timpul serviciului. Adică, din punctul de vedere al SPP, şoferul sepepist îşi terminase orele de muncă şi nu mai era problema şefilor lui unde se află şi ce face. Atenţie, însă! Purtătorul de cuvînt nu a negat faptul că ministrul Ilie Sârbu ar fi fost pasagerul Audi-ului, ci doar a aruncat vina pe sepepist, care o ardea, chipurile, de capul lui prin Bucureşti, în timpul liber. Ulterior acestei discuţii, reprezentantul Poliţiei, Christian Ciocan, ne-a declarat că şoferul sepepist, Stelian Armaşu, a declarat pentru Poliţie că era singur în maşină în momentul accidentului. Păi, asta înseamnă că un subofiţer al SPP a luat limuzina ministerului, în valoare de 70.000 de euro, şi, cu un sfert de oră înainte de producerea accidentului, a plecat să se plimbe cu ea pe drumul spre Guvern, acolo unde Ilie Sârbu trebuia să ajungă la şedinţa de Guvern de la ora 20. Bogdan Onea a refuzat, ulterior primei declaraţii, să mai dea şi altele, deşi Academia Caţavencu i le-a solicitat repetat.

O reacţie asemănătoare a avut şi purtătorul de cuvînt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa. Iniţial, acesta ne-a declarat că va verifica dacă ministrul Agriculturii şi şoferul său au primit îngrijiri medicale de la medicii spitalului în seara producerii accidentului. Ulterior, Opriţa nu a mai răspuns la apelurile noastre.

Declaraţia unui martor ocular "A mai venit un Audi şi l-a luat pe pasagerul (Ilie Sârbu – n.r.) din Audi"La o zi după accident, pe site-ul de Internet forum.4tuning.ro, un user (care, contactat telefonic de Academia Caţavencu, a cerut să rămînă anonim) a postat următorul comentariu:"Eu am fost unul dintre martorii accidentului. (…) La un moment dat, am văzut cum un BMW, care era şi el pe linia de tramvai, a virat foarte brusc la stînga, intrînd pe sensul celălalt de mers, ciocnindu-se cu Audi-ul. Cel din Audi nu a avut timp să îl evite sau să frîneze. Avea ceva viteză, aprox. 90-120 km/h. Spun asta pentru că eu aveam aprox. 70-80 km/h. (…) Imediat după momentul impactului, şoferul din Audi a coborît, s-a uitat un pic spre BMW, apoi a pus mîna pe telefon (…). Din cîte am auzit, şoferul din Audi era de la SPP, în maşină fiind încă o persoană. La nici 2-3 minute de la accident, a mai venit un Audi (parcă) şi l-a luat pe pasagerul (a doua persoană) din Audi. Maşina era de la Guvern sau ceva de genu’.“"

Academia Caţavencu

Mi-am indus Primavara

Efectul psihologic pe care natura şi anotimpurile îl au în vieţile noatre este incredibil. Este la simţul comun că atunci când este cald afară şi soarele ne atinge atât de plăcut încât atunci când închidem ochii zărim culori roşiatice fără a şti să le definim foarte bine însă care ne dau o stare profundă de bine. Atunci când zăpada este aşa cum iţi imaginai tu că ar fi în poveşti o stare de bine şi de voioşie te învăluie imediat. Când vremea este însă pentru prea mult timp prea rece sau prea caldă, noi cei care am crescut cu 4 anotimpuri, simţim că ceva nu este în regulă. Simţim nevoia de schimbare, de alternanţă.

Până una alta, aşa e viaţa, plină de alternanţă: cu perioade bune, cu perioade mai putin bune, cu perioade excelente sau cu momente când îţi imaginezi că mai rău nu se poate. Dar cred sincer că în mare măsură depinde de fiecare dintre noi cum alege să fie, să trăiască fiecare moment. Poţi să arzi mâncarea şi în loc să te plângi (sau să plângi) ai putea să te amuzi copios pe tema asta şi să încerci să mănânci altceva. Te vei simţi mult mai bine. Trebuie să ai puterea să vezi binele acolo unde el poate exista. Oarecum ideea asta se leagă de articolul trecut în care vorbeam despre "The secret" (asta arată că eu cred în acel secret!? :D ). Însă de data asta vorbesc despre primăvară. Vreau să fiu salvată de primăvară! Nici nu vreau să măgândesc cum trăiesc oamenii care au 1 sau 2 anotimpuri. De fapt, cred că mai dificil este pentru cei care au trait o perioadă de timp undeva şi apoi au schimbat zona şi clima. Oarecum, dar la o scară mult mai mică, sunt şi eu. Am senzaţia că la Cluj nu mai vine primăvara. Poate însă doar dau vina pe Cluj pentru starea mea de amorţeală fizică, psihică, motivaţională. Însă eu chiar vreau să vină primăvara. :) Vreau să fie cald, să mă gâdile soarele.

De foarte multe ori, pe parcursul întregii vieţi, m-am întrebat sau am fost întrebată care e anotimpul meu preferat. Când eram mică răspundeam categoric VARA. O asociam clar cu ideea de căldură, de vacanţă, de bălăceală în râu, de excursii, vacanţe pe la bunici şi mulţi copii în faţa blocului.
Când am mai crescut răspundeam Iarna pentru că mi se părea mai protectoare cumva...stai în casă, lângă sobă, cu pisica torcând în braţe, cu o carte şi o cană mare de ceai (sau cacao cu lăptic). Şi ca să nu mai vorbim de ieşirile în zăpadă (doar când ai tu chef) cu sania la derdeluş, sau la un razboi cu bulgări, sau la făcut oameni de zăpadă. Nici nu se mai pune problema cadourilor. Crăciunul (sărbătoarea pe care eu o iubesc cel mai mult) aduce toată lumina şi căldura şi culorile de care ai nevoie pentru un an întreg. Iar revelionul...un pretex de a mânca chestii faine alături de cei mai dragi prieteni.
A existat o perioadă destul de mare de timp în care credeam că TOAMNA este anotimpul ce mă reprezintă: sunt născută toamna şi iubesc culorile. iar toamna aduce cele mai frumoase păduri.
Nu ştiu exact însă care a fost perioada cea mai proeminentă din viaţa mea când PRIMĂVARA era în topul preferinţelor mele. Însă ştiu că iubesc florile, narcisele, freziile, zambilele, lalelele, ghioceii şi toate florile de prin păduri. Iubesc copacii înfloriţi, mai ales cei din faţa blocului în care am locuit 18 ani, corcoduşii cu florile lor roz. Iubesc mirosul primăverii.
Cred că de fapt iubesc viaţa în NATURĂ şi ANOTIMPURILE aşa cum le vedeam în copilărie...prin prisma naturii, nu a costurilor şi beneficiilor. Probabil asta mă face atât de vehementă în privinţa ecologiei, a protecţiei mediului şi a dezvoltării durabile. Pentru ca iubesc natura, pentru că iubesc ideea de 4 anotimpuri într-o zonă în care trebuie să fie 4 şi nu 2.

Vreau să fiu salvată de primăvară ziceam mai devreme. Şi pentru că la Cluj cucoana Iarnă nu vrea să plece şi are chef de joacă cu zăpadă, am să îmi induc starea de primăvară...fac asta de 2 zile deja :) Am "răsfoit" Internet-ul în căutare de poze cu primăvara, mi-am înverzit messenger-ul, desktop-ul şi skin-ul de la windows. Am dat play pieselor pe care le ascultam primăvara trecută când îmi era cald şi plantam flori pe holul căminului cu Vera şi Crengu.

Mi-am amintit de zilele în care stăteam cu Ralu la poveşti afară în faţa facultăţii sau a căminului, de zilele în care făceam proiecte (că de...sesiunea a 2 a începe mereu primăvara) sau învăţam pentru examene. Mi-aduc aminte cu plăcere de chiulul din anul I de la Franceză când am mers cu câteva colege în Cişmigiu căci înfloriseră ghioceii (şi erau mulţi). Mi-aduc aminte cu plăcere de multe primăveri dar morala e că trebuie să mai fac încă o primăvară memorabilă şi amintirile să-mi servească drept pretext pentru noi experienţe faine!

Există momente în vieţile noastre când simţim nevoia de ceva care să ne trezească, să ne scoată dintr-o stare anume, să ne revitalizeze...să ne salveze! Uneori te ajută părinţii, uneori prietenii, alteori o simplă schimbare de context, de mediu schimbă situaţia. Însă de cele mai multe ori ai nevoie să te ajuţi singur: să te trezeşti singur, să te revitalizezi, să te încrezi iarăşi în tine, să acţionezi! Să chemi primăvara la tine şi să renaşti! :)

Tu ce melodii ascultai primăvara trecută? Ce gânduri îţi treceau prin cap? Lasă un comentariu :)

Cand visezi prea mult te ustura ochii

Relaxeaza-te...e o discuţie despre vise!
Înainte de a continua, apasă play şi deconecteaza-te de griji...nu de alta, dar ca să poţi visa :)

Un studiu realizat de cercetătorii britanici a scos la iveală că privitul în gol îi ajută pe elevi să asimileze mai bine informaţiile primite.
Studiul mai arată că elevii visători au rezultate mai bune decât cei care, în timpul orelor, se uită tot timpul la profesor. În ciuda aparenţelor, copii visători, de fapt, se concentrează asupra muncii lor sau încearcă să înveţe ceva nou.
Explicaţia - atenţia elevilor este distrasă în momentul în care creierul este ocupat cu interpretarea indiciilor vizuale oferite de profesor.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi visează la ceva anume: să iubească, să fie iubit, să aibă un serviciu anume, o casă anume, o carte, să poată cânta, să poată scrie. Fiecare doreşte ceva aşa mult încât gândurile să-i fie îndreptate în acea direcţie.

Ei bine, "The Secret" este unul din filmele-documentar care nu-mi putea scăpa. Cred că multe persoane au văzut acest film şi cred de asemenea că multe persoane gândesc ca în filmul ăsta, fie că au văzut filmul sau nu, fie că ştiu explicaţia ştiinţifică sau nu.
În "The Secret" este vorba evident de un secret...unul bine comercializat şi promovat. Secretul este legea atracţiei. Gândeşti un lucru sau o situaţie îl/o atragi către tine, bun sau rău, pozitiv sau negativ. Ideea de bază e: lucrurile pozitive trag la oamenii cu gândire pozitivă, iar cele negativă la oamenii cu gândire negativă. Operaţionalizat asta sună cam aşa: ban la ban trage, la omu' sărac nici boii nu trag, te plângi mereu de sărăcie ai să rămâi sărac, te plângi de boală, universul îţi transmite boală...căci Universul nu distinge între bine şi rău (deşi are mai mult de 18 ani). În film se prezintă la prima vedere situaţii puţin mai greu de acceptat (pentru mine). Oameni care par bolnavi de optimism ar spune unii. Dar explicaţiile sună destul de logic. Şi se precizează destul de clar că lucrurile nu apar peste noapte. Nu îţi poţi dori o maşină şi ea să-ţi pice din cer imediat. Este foarte posibil să îţi pice din cerul senin o idee prin care poţi avea maşina dorită. Sau o poţi câştiga la Loto, deşi e mai puţin probabil (după calcule matematice amănunţite).

De ce vorbesc despre "The Secret"?!? Nu cred să mă fi îmbolnăvit dintr-o dată de optimism...
Ca orice om am avut perioade în care nu credeam să mi se mai întâmple un anumit lucru, indiferent de cât de mult mi-aş fi dorit.

Pentru că după ce am văzut pentru a 3 a oară filmul ăsta, în căutare disperată de speranţă, am aplicat unul din sfaturile lor. Mi-am făcut o listă cu dorinţe...de fapt, 2..recunosc.
Prima lista era mai succintă, totul scurt şi la obiect, ca a unui copil pt Moş Craciun: vreau x, vreau z, vreau Z. După ce am revăzut filmul mi-am zis: Nu aşa! Am luat o coală mai mare, am scris şi gândit lucrurile pentru care sunt recunoscătoare în viaţă şi apoi mi-am lipit poze cu dorinţele mele. Am lipit afişul pe uşa de la şifonier. Îl văd din orice colţ al camerei. Mă gândesc mereu la câte un vis de acolo. Mă imaginez fiind într-o situaţie anume. E un foarte bun exerciţiu de imaginaţie şi care te bine dispune. Până la urmă, toate momentele astea de bine produse prin exerciţiul meu imaginativ sunt la fel de importante dacă mi s-ar îndeplini dorinţele.

Astăzi a fost o zi care nu a început aşa cum mi-ar fi placut. M-am trezit destul de devreme, fără să sune ceasul. Primul lucru pe care-l fac dimineaţa este să mă uit pe geam (lucru pe care-l repet de multe ori în timpul zilei). Afară întuneric beznă. Ploua încet, enervant şi cu mult noroi. Vreme depresivă! Nici astazi nu am găsit de lucru. Mariana mă anunţă că nu mai vine la Cluj - iar nu ies în oraş. De asemenea, azi încep iar cursurile la Master...care iar nu au respectat orarul stabilit. Ziua mea arăta din ce în ce mai urât. M-am hotărât să merg la sigur. Merg la opţionalul pe care l-am ales. îmi place subiectul şi mi-am propus să nu ratez niciun curs. În timp ce mă pregăteam sună telefonul...Domnişoara Sonia Bercuci? wow...ăsta trebuie să fie interviu am zis. Da, mi-am programat un interviu! Plec la şcoală. În autobuzul observ că mă ustură ochii. Clipesc mai des oate trece. După 5 minute iar. Visam. Stăteam şi priveam în gol visând. M-am bine dispus. Ziua mea are să fie altfel de aici înainte, chiar dacă e 6 seara. Ajung în faţa sălii. De data asta am găsit-o. Am cunoscut o colegă nouă. O cheamă Mariana (conicidenţă?). Mi-a prezentat puţin cursul şi am vorbit de diferenţele dintre Bucureşti şi Cluj. A început cursul. Ce mult îmi plac temele. Câtă energie pozitivă o să am mereu după cursul ăsta!! Ajung acasă...caut pe net firma ce m-a sunat pentru interviu. WOW! Firma lucrează în Educaţie. Exact ceea ce vreau eu! (să nu crezi că sunt inconştientă şi nu ştiu la ce aplic, dar sunt aşa multe....). Vorbesc cu Simina pe mess. Ce frumos...împărţim un vis! Cred că e cazul să mai visez puţin...are efect :)

Şi cum spuneam, sunt recunoscătoare că văd, că aud, că iubesc, că ştiu să citesc, că ştiu să scriu, că pot învăţa, că sunt la Master, că pot vrea mai mult, că îl am pe Damian în viaţa mea, că le am pe Sonia, Dănuţa, Sorina, Simina, Raluca, Raluca, Teo, Ver, Mariana şi mai ales pe Sysu şi pe mama. Sunt recunoscătoare că pot visa.

Că pot visa să mi se publice cartea pe care tocmai am terminat-o, că pot visa să termin actele pentru înfiinţarea asociaţiei mele, că pot visa la un anume laptop şi la maşina mea de făcut pâine!

Tu ce aştepţi? La ce visezi?