Oameni incredibili, poveştile şi operele lor

Când vine vorba de filme nu sunt specialist. De fapt, azi, cred că sunt omul care vede cele mai puţine filme, însă le văd cu siguranţă pe cele mai bune :) şi asta pentru că primesc cele mai bune recomandări.

Şi din acest punct de vedere, 2009 a început cum nu se putea mai bine - cu un film pe care-l voi avea în minte mereu. Ce e spectaculos la acest film e că reuşeşte să schimbe ceva în unii oameni, că îţi dă senzaţii şi stări foarte puternice când te gândeşti la viaţă, la putere, curaj şi bucurie. Ce e şi mai spectaculos e că filmul e bazat pe un caz real.

Le scaphandre et le papillon este un film franţuzesc din 2007. Un film ce vorbeşte despre viaţa unui om paralizat complet, care comunică printr-un singur ochi, utilizând un alfabet care pentru mine necesită aşa mult curaj şi încredere şi mai ales răbdare. Filmul are un povestitor, nimeni altul decât omul paralizat, Jean-Dominique Bauby. Cel ce vizionează filmul ascultă prin vocea "povestitorului" gândurile unui om vesel, ale unui om plin de optimism, ale unui om mai normal decât noi toţi. Deşi toţi îl văd compătimitor pe Jean-Dominique, el este omul liber. Jean-Dominique trăieşte fiecare clipă, indiferent de context. Zilele nu trec pur şi simplu. Acest incredibil om alege să scrie o carte. Şi reuşeşte! Cu un singur ochi! Eu...şi mulţi alţii ca mine alegem să renunţăm uneori prea uşor...pentru că e prea greu. Ce ironie! Şi ce lecţie de viaţă a dat omul ăsta!

Tot printr-o recomandare, acum ceva vreme l-am cunoscut pe Jason Becker. Ne-a făcut cunoştinţă acelaşi om cu care am văzut filmul Scafandrul şi fluturele (Mulţumesc! :*).

Jason Becker este muzician, unul dintre cei mai buni! Jason este cunoscut ca unul dintre cei mai buni chitarişti, membru al trupei Cacophony din care făcea parte şi Marty Friedmann (Megadeth). Jason este unul din chitariştii care au şocat publicul încă de la vârste fragede. Astăzi Jason compune muzică. O muzică pentru spirit, minte şi trup. O altfel de muzică.

Vorbesc despre Jason după ce am vorbit de Jean-Dominique Bauby pentru că situaţia e similară. În 1990 o lume întreagă începea să-l aprecieze din ce în ce mai mult pe artistul Jason Becker care avea pe atunci 20 de ani. Însă acela a fost şi anul când a fost diagnosticat cu AML (Amyotrophic Lateral Sclerosis - Lou Gehrig`s Disease), o boală care l-a făcut prizonierul propriului corp. Şi care încet încet i-a luat puterea de a merge, de a vorbi, de a cânta... Şi totuşi, nu i-a luat niciodată pasiunea de a face muzică. Medicii i-au dat 3 ani de viaţă însă Jason trăieşte şi acum! Şi face muzică! Jason comunică tot printr-un limbaj ce utilizează ochii.

Nu de foarte multă vreme am citit cel mai frumos interviu scris vreodată. Nu aş vrea decât să dau copy paste pentru că nu am cuvinte suficiente să descriu ceea ce simt când citesc acest interviu, şi orice interviu dat de Jason. Însă am să selectez câteva pasaje şi am să vă las pe voi să citiţi restul.

Lee: Are you familiar with the movie The Diving Bell and the Butterfly? Not only does its lead character suffer from a debilitating condition whose effects are similar to ALS (in this case, "locked-in syndrome"), but he communicates only by blinking his left eye. I ask because I wonder how accurate you thought the movie was, not only in depicting someone living with such a condition, but with the eyelid communication that seems vital to your own artistic productivity.

Jason: That movie was brilliantly done. It was very accurate in how it can feel. My thought through much of the movie was I wish he could have had my communication system. My system is so much faster than his was. He could have written 50 books with my system instead of just one. Stephen Hawking has a great system for giving prepared lectures, but when I met him it was so slow for conversation compared to mine. I can converse with anyone at any time, relatively quickly. I hope more people in our situation can benefit from it.

[...]

Lee: Let's get to a more difficult issue. How did you learn you had ALS? There must have been symptoms for quite a while.

Jason: Yes. On Mother’s Day in 1989, I woke up with a painful cramp in my left calf muscle. It remained as a lazy feeling in my leg. I spent months trying to exercise it away. I toured with Cacophony and went to Japan like this. Finally my toe started dragging a little. When I was living in LA because of Roth, my dad told me I better go get it checked out. My sweet friend, Miko, went to the hospital with me. After some tests, they told us it might be ALS. I knew nothing about ALS. I called my parents and told them it might be some weird nerve thing. I wasn’t worried, but they were.

Lee: Did you experience the usual series of reactions (i.e.: shock, anger, denial, etc.?) Or were you as upbeat and optimistic as you've always been?

Jason: I never experienced shock. Anger came way later, but it was never at my fate. I got impatient with people who had to do more and more things for me. I definitely experienced denial, but it felt more like positive energy. I was too busy and happy to even think about it. I was always positive and upbeat about it. I wanted to keep my family and friends happy and free from worry. I also felt no sadness for quite some time. I purposefully did not research ALS at all. I didn’t care about stats. I am a different kind of person. I am strong.

Jason şi Jean-Dominique sunt artişti. În ei este o putere divină utilizată la maxim pentru a îndeplini rolul de creatori. Aceşti doi oameni au schimbat viţile multor oameni, pe a mea sigur au schimbat-o! Un simplu click pe pagina de MySpace a lui Jason arată câţi oameni îi mulţumesc şi câţi îi sunt recunoscători. Cum ne lăsăm influenţaţi de asftel de oameni şi de operele lor, de cartea scrisă de Jean-Dominique Bauby, de muzica realizată de Jason Becker, de energiile pozitive transmise de ei şi de creaţiile lor cred că arată pe undeva ce fel de oameni suntem.
Nu ştiu exact ce este libertatea. Credeam că ştiu atunci când eram adolescentă, credeam că ştiu când studiam despre filosofie, psihologie şi educaţie în facultate, credeam că ştiu când am ales să mă mut. Nu ştiu ce înseamnă libertatea însă cu certitudine ştiu că Jean-Dominique Bauby şi Jason Becker sunt oameni cu adevărat liberi.


Recomand cu cele mai mari doze de sinceritate, pozitivism şi dorinţă de viaţă:


1. pagina de MySpace a lui Jason:

http://profile.myspace.com/index.cfm?fuseaction=user.viewProfile&friendID=72303306

2. cel mai frumos interviu cu Jason:

http://www.classicrockrevisited.com/interviewJasonBecker.htm

3. cartea Scafandrul şi Fluturele:

http://www.owline.ro/scafandrul-si-fluturele.html

Căutaţi poveştile lor! Ascultaţi muzica lui Jason (pe myspace, youtube sau albumele originale - sună divin). Citiţi Scafandrul şi fluturele! Merită!! :)

Despre prietenie

« Ceea ce caută mereu şi mereu un om este partea complementară din el însuşi, principiul opus latent în sine dar activat în altcineva. »

Adrian Nuţă

Pentru unul dintre cursurile pe care le urmez la master a trebuit să realizez un proiect. Nu am stat foarte mult pe gânduri când "prietenia" a început să se contureze ca un posibil subiect, însă...stau pe gânduri acum...de jumătate de an de când m-am mutat în Cluj. Sunt luni de zile de când nu mi-am mai văzut prietenii, luni de zile de când iau parte la un nou început, unul greu (ca toate începuturile).

Acest post este dedicat prietenilor mei, acum aflaţi la sute de km distanţă, dar sub acelaşi acoperiş în mine.

Mi-e dor de voi!!!

Conceptul de prietenie

Să defineşti prietenia poate părea, la prima vedere, o banalitate. Însă, în realitate, a defini acest concept este destul de dificil. Fiecare are propria definiţiei a prieteniei. De altfel, avem definiţii din perspectivă psihologică, socială, filosofică şi poate cele mai multe şi mai profunde, din perspectivă literară.

Scriitorul Sandor Marai, unul dintre cei mai de seamă scriitori maghiari, vede prietenia ca pe o lege umană severă.

Tot din perspectivă literară, prietenia este văzută de Cezar Petrescu ca „o prezenţă care se întregeşte cu o altă prezenţă”.

În concepţia lui Cicero, prietenia „nu este însă altceva decât deplina înţelegere asupra tuturor lucrurilor divine şi umane, unită cu un sentiment de bunăvoinţă şi iubire, şi îmi pare că, afară de înţelepciune, oamenii n-au primit nimic mai bun de la zei”.

Din perspectivă socială, Petru Iluţ (2004) afirmă că „prietenia poate fi considerată relaţia psihosocială de durată dintre două fiinţe umane, rezultat al alegerii libere, avându-şi baza pe afecţiune, încredere şi preţuire mutuală”. Bell şi Coleman (1999) sunt de părere că „prietenia devine o relaţie specială între doi indivizi egali, implicaţi într-o diadă unic constituită.”

Tipologia relaţiilor de prietenie

Cea mai discutată şi acceptată tipologie a relaţiilor de prietenie aparţine lui Aristotel. Marele filosof al Greciei Antice diferenţiază prietenia din utilitate, de prietenia din plăcere şi prietenia din virtute.

Ray Pahl analizează concepţia aristoteliană şi compară prieteniile din utilitate şi plăcere cu potenţele – „asemenea prieteni ne ajută să ne mutăm sau joacă tenis cu noi”, în timp ce prietenia prin virtute nu înseamnă „nimic altceva decât a fi partener de suflet”.

Aristotel (citat de R. Pahl, 2000) consideră că „persoana excelentă este legată de prietenul său în acelaşi fel în care e legată de sine, întrucât un prieten nu este decât un alt sine”.

Concepţia aristoteliană cu privire la prietenia adevărată, cea din virtute, descrie actul prieteniei ca unul înălţător ce extinde experienţa morală a celuilalt.

Cu alte cuvinte, dar având acelaşi fundament, Adrian Nuţă consideră că iubirea-dăruire are ca efect evoluţia omului iubit. „În sensul cel mai înalt, spiritual, o ajuţi, o stimulezi, o sprijini să devină o fiinţă mai luminoasă, mai iubitoare, mai pură. Te gândeşti şi acţionezi pentru binele ei superior.”

Despre asta este vorba în prietenie – despre iubire, despre iubirea ce îl înalţă pe celălalt, despre lărgirea experienţei morale.

„Prietenia pentru ceva e o pierdere de vreme în lumea reală; prietenia pentru prietenie e o căutare de idee” consideră Platon (citat în 1996 de către C. Noica).

Rolul de prieten – de ce şi cum?

Eugen Herovanu (1998) consideră că unul dintre motivele pentru care ne căutăm prieteni este „trebuinţa de comunicare spirituală, de înţelegere binevoitoare, de confidenţă pe care nicio altă legătură n-o poate satisface în chip mai fericit”.

În lucrarea Psihologie socială coordonată de Ioan Radu (1994) este amintită o cercetare realizată în 1985 de către K. Davies şi M. Todd în care sunt reunite câteva instrumente de descriere şi evaluare a relaţiilor de prietenie din care rezultă că prietenia se bazează pe afecţiune, pe bucurie, pe plăcerea partenerilor de a fi împreună, pe încredere, fidelitate, susţinere şi apărare mutuală, înţelegere reciprocă, dar şi pe tensiuni şi conflicte.

Ray Pahl este de părere că „ne alegem prietenii şi suntem aleşi de ei în mod reciproc, deşi echilibrul relativ al devotamentului şi al afectivităţii poate să nu fie cunoscut de nici un actor din combinaţie”

Există un stadiu de prietenie unde nu mai e nevoie să vorbeşti spre a te înţelege, nici să te sfătuieşti pentru a acţiona în comun. Nicolae Titulescu

Ellen J. Langer aminteşte în articolul I’ll be there (ro. Voi fi acolo - 2002 ) un studiu interesant despre sprijin, în care participanţii aveau ca sarcină să ofere indicaţii mai grele sau mai uşoare, diferitelor persoane. Când sarcina era reprezentată de un joc, participanţii ofereau indicii mai uşoare prietenilor decât persoanelor pe care nu le cunoşteau. Însă, când sarcina devenea mai grea şi mai serioasă, participanţii aveau înclinaţia de a îi ajuta mai mult pe cei care le erau străini. Ellen J. Langer analizează această situaţie ajungând la concluzia că oamenii care nu sunt împăcaţi cu sine se simt ameninţaţi de succesul prietenilor.

Situaţia aceasta ridică astfel întrebările „cum şi de ce ne alegem anumite persoane ca prieteni?” şi „ce înseamnă prietenia adevărată?”.

Prietenia adevărată

Graham Allan (1989) afirmă că relaţiile de prietenie sunt voluntare, informale şi personale, fără a se supune constrângerilor de clasă, gen, vârstă, etnie sau poziţie geografică, concepţie ce contrazice ideea că prietenia este o chestiune de alegere, de opţiune.

Concepţia lui G. Allan este întărită şi de o afirmaţie profundă a lui Cicero care spune că „în prietenie cei ce lipsesc sunt prezenţi, săracii sunt bogaţi, cei slabi sunt tari, şi ce este încă mai minunat: morţii trăiesc; atât de mult respectul, aducerea aminte, părerea de rău a prietenilor îi leagă de viaţă; ceea ce face moartea unora fericită, cinsteşte în acelaşi timp viaţa altora”.

O altă concepţie vine din partea sociologului P. Iluţ ce consideră că „adevăraţii prieteni se caută mereu”.

Astfel, un nou concept se conturează: prietenie adevărată.

Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri Aristotel

Aristotel afirma că prietenia adevărată este foarte rar întâlnită.

Cicero conturează şi el prietenia adevărată: „nu vorbesc despre prietenia de rând sau obişnuită, care, cu toate acestea, are farmecele şi foloasele ei: ci de prietenia adevărată şi desăvârşită ca aceea a puţinilor oameni.”

De altfel, Ellen J. Langer crede că un prieten adevărat se poate bucura realmente pentru prietenul său. De asemenea, E. Langer consideră că a împărtăşi fericirea cuiva poate fi cu adevărat o experienţă pozitivă.

Ray Pahl crede că „într-o prietenie perfectă, fiecare partener face din celălalt obiectivul propriilor sale activităţi ca prieten”.

Acelaşi autor atrage atenţia că actul prietenesc şi calitatea acestuia sunt percepute de multe ori retrospectiv, „când contextul poate fi privit în perspectivă”.

Prietenia – atunci şi acum

Ray Pahl dedică în cartea sa „Despre prietenie” (2000), un capitol istoriei prieteniei. În acest capitol ne este indicat faptul că în Antichitate „prieteniile strânse şi comunicative au existat între bărbaţi, din societăţi patriarhale.

Adolescenţa e de altfel şi vârsta prieteniei. Toată lumea o ştie. Dar pentru băieţi între ei şi fete între ele. De la tineri la tinere mai greu. E. Herovanu

Literatura indică şi ea acest lucru, cele mai evocate prietenii fiind între bărbaţi. Şi P. Iluţ aduce în discuţie (2004) prieteniile inter-sexe. Dacă în trecut „o prietenie sinceră, fără alte conotaţii, dintre un bărbat şi o femeie era aproape imposibil de imaginat şi de acceptat”, astăzi nu ne mai confruntăm cu o astfel de situaţie decât în anumite culturi sau religii.

Gânduri şi credinţe actuale

Un sondaj realizat pentru lucrarea de faţă, pe un lot de 45 de subiecţi confirmă faptul că astăzi prietenia între persoanele de sex opus este posibilă, procentul favorabil acestui răspuns fiind de 95.56%.

În ceea ce priveşte numărul de prieteni adevăraţi pe care un om îl poate avea într-o viaţă, 40.91% dintre respondenţi sunt de părere că un om poate avea mai mult de 4 prieteni adevăraţi. Cel de-al doilea procentaj ca mărime, 20.45%, corespunde răspunsului că un om poate avea maxim 3 prieteni adevăraţi într-o viaţă.

Atunci când respondenţii au fost întrebaţi de modalitatea prin care îşi aleg prietenii am identificat următoarele atitudini:

□ « Prietenii mei par a se alege singuri. »

□ « Prima impresie »

□ « În funcţie de asemănarea mea cu ei: hobby-uri, concepţii, principii, etc »

□ «Nu am un criteriu » / «Nu am o reţetă anume..după instinct, presupun»

Un alt item foarte important, « Cu cine nu ai vrea să fiţi prieten ? » aduce în atenţie atitudini puţin ostile :

• O persoană ce face parte dintr-o sectă religioasă sau dintr-o religie cu care eu nu sunt de acord - 2,68%
• O persoană care are dosar penal - 1,34%
• O persoană care se droghează - 2,68%
• O persoană care în trecut s-a drogat - 2,68%
• O persoană care face abuz de alcool - 3,36%
• O persoană care în trecut facea abuz de alcool - 4,03%
• O persoană a carei etnie nu îmi este pe plac - 1,34%
• O persoană mai mare ca mine cu minim 10 ani - 2,01%
• O persoană mai mică ca mine cu minim 10 ani - 4,03%
• O persoană care este prieten cu o persoană pe care eu nu o suport - 4,70%
• O persoană bolnavă de SIDA - 2,68%
• O persoană despre care ştiu ca mai are de trăit maxim 1 an - 4,70%
• O persoană care nu vede - 6,04%
• O persoană care nu aude - 4,03%
• O persoană care nu poate merge - 3,36%
• O persoană cu deficienţă de intelect - 1,34%
• O persoană care miroase urât foarte des - 6,71%
• O persoană care are hainele murdare foarte des - 2,01%
• O persoană care face deseori greşeli gramaticale - 1,34%
• O persoană care a renunţat la şcoala înainte de a termina liceul - 0,67%
• O persoană care nu ştie sa citească - 3,36%
• O persoană care locuieşte la peste 500 Km distanţă - 4,70%
• O persoană care locuieşte în mediu rural - 4,03%
• O persoană care locuieşte în mediul urban - 3,36%
• Niciuna dintre variante - 6,04%
• Alt răspuns - 3,36%
• Nu răspund - 6,71%

Se pare că deşi nu alegem cu cine să fim prieteni, totuşi alegem cu cine să nu fim prieteni.

Itemul “Consider că ceea ce este important într-o prietenie este:..” confirmă faptul că oamenii sunt de părere că în relaţiile de prietenie sunt importante: înţelegerea (6,89%), corectitudfinea (6,89%), schimbul de impresii şi opinii (6,63%), petrecerea timpului împreună (6,63%), schimbul de informaţii (6,63%), iubirea (6,63%), urmate de asemănarea dintre cei implicaţi în relaţia de prietenie (6,12%), ajutorul moral (5,87%), încurajarea (5,61%), ajutorul financiar (5,61%), durata relaţiei (5,61%), încrederea (5,61%) şi altele (vezi Anexa).

În ceea ce priveşte o viaţă fără prieteni aceasta ar fi: tristă, goală, fără rost, ca somnul fără vise, fără sens, plină de egoism şi multă durere, plictisitoare, seacă, gri.

Până la urmă, 46,67% dintre respondenţi sunt de acord cu opinia conform căreia « Un prieten este o persoana care stie totul despre tine si înca te place » (E. Hubbard), 37,78% dintre respondenţi sunt de acord cu opinia conform căreia « Un prieten este o persoana cu care pot fi sincer. În fata lui pot gândi cu voce tare » (R. Emerson) şi doar 2,22% dintre respondenţi sunt de acord cu opinia conform căreia prietenii sunt duşmanii duşmanilor.

La aceste întrebări au răspuns persoane cu vârsta cuprinsă între 12 şi 51 de ani, media de vârstă fiind de 23 de ani.

“Singura prietenie de preţ este cea care s-a născut fără motiv.”

Arthur van Schendel

ps: majoritatea celor care au completat chestionarul acesta mă cunosc..şi recunosc, mă îngrijorează acel procentaj de 4,70% de respondenţi care nu vor un prieten la peste 500 Km distanţă...Aşa sunt acum toţi prietenii mei, la peste 500 Km distanţă :D